Verona, una din destinațiile preferate ale vedetelor
Verona, una din destinațiile preferate ale vedetelor

Italia atrage prin vremea sa însorită, gastronomia spectaculoasă, stilul de viață relaxat, arhitectura impresionantă și priveliștile pitorești....cine nu vrea să ajungă măcar o dată în viață într-o vacanță pe plaiurile acestei țări minunate? Dar cum ar fi să locuiești acolo? La asta s-au gândit multe din vedetele internaționale și naționale care s-au decis să achiziționeze proprietăți în Italia, unele din ele în locații chiar foarte exclusiviste. De la actori de la Hollywood, la creatori de moda, cântăreți si producători de film...toți cei care au avut contact cu uimitoarele peisaje ale Italiei, s-au îndrăgostit pentru totdeauna de această țară. Iată câteva dintre vedetele care și-au cumpărat case în Italia.

Donatella Versace

Milano, un oraș încântător / wikimedia

Aflată în Milano, faimoasa creatoare de modă locuiește într-un superb apartament de două etaje. Este decorat în culori vii, cu antichități și tablouri. Așa cum v-ați fi așteptat de la un designer vestimentar, Donatella a adăugat propriul fler și stil locuinței.

Madonna

Casa Madonnei din Italia se află în Verona, și a achiziționat-o  la prețul de 10 milioane de dolari. Oamenilor din Verona le place să aibă o vedetă prin preajmă din când în când! Dacă vizitați Verona și dați de statuia numită "Madonna Verona", să știți că nu are nimic de-a face cu cântăreața pop, ci a fost creată de Cansignorio della Scala în 1368 ca un omagiu față de orașul însuși!

Leonardo di Caprio

Acest actor celebru are un apartament cu vedere către Arena din Verona. Actorul care a jucat în Romeo și Julieta, a cărei acțiune se desfășoară în Verona, s-a îndrăgostit de această zonă a Italiei.

Verona, oraș plin de farmec / wikimedia
Verona, oraș plin de farmec / wikimedia

George Clooney

Proprietatea pe care o deține actorul în Italia este o vilă uimitoare cu 22 camere pe Lacul Como, care a fost achiziționată pentru suma de 10 milioane de dolari. Este situată pe o întindere îngustă de apă și se bucură de vederi spectaculoase.

Brad Pitt

Celebrul actor deține o vilă cu o suprafață de 20 de ari în Valpolicella. Casa are 15 dormitoare, șapte băi, o sală de gimnastică, un teatru, 2 piscine și un jacuzzi....un “mic cuib” retras pentru a-și petrece vacanțele.

Sting

Această vilă luxoasă din Toscana este situată pe o moșie imensă. Este o casă din secolul al 16-lea care este cuprinsă din 9 dormitoare, grădini frumoase, o piscină, un teren de tenis și grajduri. Este bine amenajată și frumos decorată.

Priveliște asupra dealurilor Toscanei / Gtress
Priveliște asupra dealurilor Toscanei / Gtress

Mădălina Ghenea și Matei Stratan

La concurență cu vedetele internaționale se află Matei Stratan și Mădălina Ghenea. Villa Maggi, proprietatea familiei lui Matei Stratan și locul unde acesta s-a stabilit alături de  mama copilului, Mădălina Ghenea, este situată în inima Toscanei, în zona arheologică numită San Polo. Este o zonă arheologică importantă, renumită pentru arcurile din marmură policromatică și pentru coloanele din granit, ce datează din perioada etruscă. Construită de arhitecții Paciarelli Cavalier și Arturo Magi, Villa Maggi are o priveliște impresionantă asupra orașului Arezzo, fiind situată pe dealurile Toscanei.