Italia este mai cunoscută pentru vin decât pentru bere, deși există câteva mărci care s-au desprins pe piața internațională și au devenit deveni nume comune, cum ar fi Moretti și Peroni.
Ești îndrăgostit de Italia atât de mult încât vrei să devii oficial cetățean italian? Ai nevoie de cetățenie italiană pentru motive de muncă, fiscale sau legale?
Vești bune pentru lumea academică din Italia de la Qs World University Rankings. Clasamentul include, de fapt, 30 de universități italiene, dintre care 21 și-au îmbunătățit poziția.
Patru persoane au fost arestate în Pavia pentru închirierea de case de vacanță inexistente în insula Elba, în San Teodoro și în Marina di Grosseto, și o altă persoană denunțată pentru închirierea prin intermediul internetului a unui apartament imaginar din Maiori, care apoi a dispărut.
Odată cu sosirea anotimpului cald și chiar a caniculei, ceva din interior ne cere să părăsim orașul și să mergem într-un pelerinaj pentru a căuta cea mai apropiată plajă și instinctul nostru nu dă greș!
Plecarea către orașul pe care l-ai ales ca destinație ca să studiezi cu Bursa Erasmus în Italia se apropie, dar încă nu știi unde vei locui pe perioada pe care o vei petrece acolo. Nu îți face griji, nu ești singur!
Prestigiosul Steag Albastru se oferă acelor plaje care întrunesc mai multe criterii importante, cum ar fi educația și formarea în domeniul mediului, calitatea apei, managementului mediului, serviciile și siguranța oferite vizitatorilor.
Fundația pentru Educația cu privire la Mediu, Foundation for E
Trebuie să trimiți sau să primești bani în străinătate, dar nu știi cum și ce trebuie să faci? S-ar putea să crezi că trebuie să mergi la bancă pentru a efectua un transfer, dar acest lucru nu este adesea cea mai ieftină opțiune.
Bine ați venit în Pienza: un oraș din secolul al XV-lea construit în Toscana (Italia) în jurul anului 1459, înconjurat de podgorii și situat în Val d'Orcia.
Primește ultimele nostre știri prin e-mailAbonează-te