
Cumpărarea unei case este una dintre cele mai importante decizii și probabil cea mai importantă investiție în viața majorității italienilor, dar aceleași greșeli se fac foarte des
După ani de criză, piața imobiliară se află în plină revenire. Cele mai recente cifre vorbesc despre o redresare a vânzărilor iar băncile au început, de asemenea, să acorde împrumuturi din nou. Acest lucru, combinat cu ratele dobânzilor foarte joase , poate face ca acesta să fie momentul potrivit pentru a te aventura în achiziționarea unei case.
Aflați de la noi ce aspecte trebuie urmărite pentru a evita greșelile mortale:
1. De obicei, nu se fac bine calculele. În Italia, potrivit mai multor studii internaționale, nu există o cultură financiară. Cumpărarea unei case este cea mai mare investiție pentru mulți italieni, dar nu sunt suficient de pregătiți financiar pentru a o face.
2. Mulți oameni uită de adăugarea a 10% din cheltuieli la prețul proprietății. În plus față de TVA (în cazul în care casa este nouă) sau a impozitului imposta di registro (în cazul în care casa este second hand), există și alte taxe cadastrale. Să nu mai vorbim de posibilul avans, care, deși se recuperează, rămâne o cheltuială considerabilă
3. Nu se în considerare faptul că un împrumut bancar implică cheltuieli și impozite. Taxa ipotecară este, în general, în valoare de 2% din suma creditului, fără a menționa faptul că multe bănci solicită asigurarea ipotecară pentru a se proteja împotriva riscurilor, cum ar fi pierderea locului de muncă sau decesul. Este util, dar costă bani, și nu puțin.
4. Impozite și taxe suplimentare. Cumpărătorul uită că deținerea unei case înseamnă plata cheltuielilor lunare de comunitate și a altor utilități care pot crește considerabil prețul. Casele au nevoie de întreținere, să nu mai vorbim de cheltuielile comune (fațadă, antena, ascensor etc.).
5. Bani pentru mobilier și alte accesorii. Atunci când se face un buget (sau ar trebui făcut), cheltuielile legate de mobilier nu sunt adăugate și un fond suplimentar nu este calculat pentru situații neprevăzute care nu au legătură directă cu casa, dar care poate duce la criză bugetul familiei (ca de exemplu, o reparație urgentă la mașină la două luni după cumpărarea casei).
6. Nu solicită un raport privind impozitul pe proprietate. 99% dintre persoanele care cumpără o casă nu se informează în prealabil cu privire la impozitele care trebuie plătite.
7. Nu se ia în considerare Euribor în cazul unei ipoteci cu dobândă variabilă. În cazul în care Euribor este la cel mai de jos punct, trebuie luat în considerare când va fi la cel mai înalt punct.
8. Solicită un credit ipotecar pe termen lung. Când termenul mai mare de 25 de ani, nu se merită să cumperi o casă: calculând toate dobânzile, aceasta devine prea scumpă.
9. Se îndatorează cu peste 30% din venitul personal. Banca Italiei recomandă ca ipoteca, adăugată la restul datoriilor (cardul de credit, împrumuturile personale ...) să nu depășească 35-40% din venitul deținătorilor de ipoteci.
10. Giranți ai împrumutului: părinți, prieteni sau rude. Când cumperi o casă, trebuie să îți asumi responsabilitatea. Dacă situația devine complicată, poți trage alte persoane în jos ,spre problemele tale. Dacă nu îți poți permite casa în acest moment, nu o cumpăra.
11. Deseori, cumpărătorul pierde ideea generală asupra a ceea ce înseamnă scump sau ieftin. Trebuie să căutăm informații statistice și să comparăm prețurile pieței. Informațiile pot fi găsite în mai multe moduri, de la agenția locală până la rapoartele Băncii Italiei, dar și prin intermediul portalurilor imobiliare.
12. Mulți oameni achiziționează case gândindu-se că prețurile cresc mereu. Experiența recentă ne-a învățat că imobilul nu crește întotdeauna în valoare.
13. Nu se ține cont de sfaturile agențiilor. În acest moment, puteți economisi bani printr-o agenție. Se poate negocia prețul, iar agenții știu cum să o facă mai bine. Din acest motiv, aceștia pot avea mai multă libertate pentru a reduce prețul și a convinge vânzătorul de reduceri substanțiale.
14. Nu se negociază prețul până la sfârșit. Mulți potențiali cumpărători nu iau în considerare anumite proprietăți deoarece consideră că nu pot negocia prețul. Fii pregătit să negociezi și să ai întotdeauna o contraofertă, dar întotdeauna după ce ți-ai făcut propriile calcule. O altă greșeală este să accepți un preț la jumătatea tranzacției, de teama de a pierde casa.
15. Cumpărătorul se lasă influențat la nivel emoțional. Uneori, cumpărarea unei case este mai mult emoțională decât rațională și achiziția este greșită. Dacă vă simțiți obosiți sau nemotivați după luni de cercetări, va fi ușor să luați decizii nepotrivite. Da-ți-vă suficient timp de gândire!
16. Ne gândim că prețurile nu vor scădea. Nu există încă dovezi clare privind o recuperare generală a prețurilor, numai anumite date parțiale confirmă faptul că în anumite zone acestea s-au menținut. Dacă prețurile din centrul orașului Milano sau Roma au crescut, nu trebuie neapărat să se întâmple acest lucru și în suburbii.
17. Se fac speculații cu casa. Casa trebuie să fie un bun de consum. Dacă o cumpărăm pentru a trăi, rezolvă problema locuinței. Dar dacă o cumpărăm pentru a specula și cumva lucrurile merg prost, ne vom distruge economiile pe mai mulți ani.
18. Nu se ia în considerare faptul că poate este mai avantajos să locuiești cu chirie. În Italia, cultura proprietății este profund înrădăcinată. A locui cu chirie este o opțiune la care mulți oameni nici măcar nu se gândesc. Gândiți-vă la avantajele oferite de chirie, cum ar fi, ușurința cu care îți poți schimba locul de muncă, sau chiar orașul. Dacă diferența din punct de vedere financiar între proprietate și chirie este importantă, cu banii economisiți puteți face, de exemplu, un fond de pensii.
19. Cumpărarea unei case nu înseamnă cumpărarea unei mașini. Este o decizie care poate avea repercusiuni în următorii treizeci de ani, o perioadă în care se poate întâmpla orice: nașteri, decese, divorțuri, oportunități de angajare în alte orașe sau în alte țări.
20. Nu consultați notarul înainte de a semna documente importante, cum ar fi propuneri de cumpărare sau vânzări preliminare. De exemplu, nu toată lumea știe că bunurile din donații sunt supuse revocării de către orice moștenitor. Din acest motiv, multe bănci nu acordă un împrumut pentru achiziționarea unei proprietăți dintr-o donație. În acest caz, ca și în altele, sfaturile experților pot evita surprize neplăcute.